Actualitatea consulatului

Invitaţie la Conferinţa „Cronica unei uniri aşteptate”, susţinută de prof. univ. dr. Ioan-Marius Bucur, organizată de Societatea Culturală Româno-Germană „Apoziţia”

Vă invităm la întâlnirea cenaclului „Apoziţia” din luna noiembrie, care se desfăşoară în cadrul  Festivalului Zilelor Culturii Române la München, din acest an.  Întâlnirea are loc în parteneriat cu Parohia Română Unită "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", München.

În cadrul acestei întâlniri avem onoarea să-l avem ca inivitat pe prof. univ. dr. Ioan-Marius Bucur, care va susţine conferinţa cu titlul: „Cronica unei uniri aşteptate”. Distinsul invitat este Prodecan al Facultăţii de Istorie şi Filozofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Între anii 2008-2012 a fost Director al Departamentului de Studii internaţionale şi Istorie contemporană din cadrul aceleiaşi Universităţi. În acest domeniu a publicat numeroase studii şi articole în România şi străinătate (Germania, Franţa, Italia, Ungaria, etc.). 

Întâlnirea va avea loc vineri, 30 noiembrie, ora 18.00, în Galeria de Artă a Consulatului General al României la München, Richard-Straus-Str. 149, 81679 München. Participarea este posibilă cu pre-înscriere la adresa munchen.programari@mae.ro

 

În prim plan

Consilierea pe probleme de migraţie în mediul online - eveniment organizat de Societatea Germano-Română pentru Integrare şi Migraţie (SGRIM)

07.12.2018

În data de 7 decembrie 2018, între orele 17:00 și 19:00, în Sala de Cultură a Consulatului General al României la München, …

Ziua Națională – Centenarul Statului Român Modern

05.12.2018

Consulatul General al României la München a marcat sărbătoarea Marelui Centenar al Unirii și Ziua Națională cu un…

Invitaţie la concertul extraordinar dedicat maestrului Sergiu Celibidache, susţinut de cvartetul Bălănescu în 4 decembrie, la Gasteig

27.11.2018

Consulatul general al României la München are bucuria de a vă invita la un concert extraordinar, dedicat maestrului Sergiu…