Comunitatea românească

Consulatul General lansează Proiectul 100.10.1 pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri şi crearea a 10 comunităţi profesionale româneşti în Bavaria

Consulatul General al României la München lansează un proiect de diplomaţie publică şi consulară de amploare, în vederea celebrării Centenarului Marii Uniri și făuririi României moderne. Principalul obiectiv îl reprezintă aducerea idealurilor civice ale generaţiei care a realizat Marea Unire la 1918 în planul actual al comunităţii româneşti, cu accent, în cazul nostru,  pe comunitatea românească din sudul Germaniei. Proiectul intitulat 100.10.1 înseamnă 100 … de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, 10 … întâlniri ale comunităţilor profesionale româneşti din Bavaria şi dorinţa 1-unui viitor împreună. Vom organiza lunar, începând din luna martie a.c. întâlniri pentru cetăţenii români, pe criteriul apartenenţei profesionale, cu obiectivul coagulării şi consolidării unor reţele profesionale româneşti în Bavaria.  De-a lungul acestui an aniversar, vom invita reprezentanţi ai diferitelor comunităţi profesionale - IT, avocaţi, artişti şi scriitori, formatori de opinie, asociaţii non-guvernamentale, studenţi, reprezentanţi ai exilului românesc, reprezentanţi ai comunităţii româneşti de afaceri din Bavaria - cu obiectivul de a stabili noi legături şi proiecte care vor duce la o mai bună cunoaştere a României în Bavaria, precum şi de consolidare a comunităţii româneşti. Cetăţenii români din străinătate reprezintă o punte de legătură între România şi Germania. Primele întâlniri sunt: Reţeaua socio-umanitară (martie), Reţeaua comunităţii IT (RomanianIT, aprilie) şi Reţeaua comunităţii de afaceri (Business Network Romania – BUNA, mai).
 

Informaţii suplimentare

Întâlnirile din cadrul Proiectului 100.10.1 sunt deschise tuturor profesioniştilor români din sudul Germaniei din domeniile sus-enumerate. În măsura în care sunteţi interesat/interesată de participare vă rugăm să comunicaţi propunerile dumneavoastră pe adresa poştală a Consulatului General al României la München, Richard-Strauss Strasse 149, 81679 München, cu titlul Proiectul 100.10.1. Vă rugăm să accesaţi site-ul nostru oficial pentru informaţii suplimentare cu privire la aceste întâlniri.

 

Mulţumim Comunităţii RO-IT din Bavaria şi în special domnului Claudiu Dulău pentru sprijinul acordat în realizarea identităţii vizuale a acestui proiect.

În prim plan

Consilierea pe probleme de migraţie în mediul online - eveniment organizat de Societatea Germano-Română pentru Integrare şi Migraţie (SGRIM)

07.12.2018

În data de 7 decembrie 2018, între orele 17:00 și 19:00, în Sala de Cultură a Consulatului General al României la München, …

Ziua Națională – Centenarul Statului Român Modern

05.12.2018

Consulatul General al României la München a marcat sărbătoarea Marelui Centenar al Unirii și Ziua Națională cu un…

Invitaţie la concertul extraordinar dedicat maestrului Sergiu Celibidache, susţinut de cvartetul Bălănescu în 4 decembrie, la Gasteig

27.11.2018

Consulatul general al României la München are bucuria de a vă invita la un concert extraordinar, dedicat maestrului Sergiu…