Informații pentru cetățenii români

Întrebări frecvente

 Referitoare la

  1. pașapoarte:
  1. Dacă îmi stabilesc domiciliul în Germania şi renunţ la cartea de identitate, înseamnă că pierd şi cetăţenia română?

Răspuns: Nu.

  1. Trebuie să îmi schimb paşaportul românesc cu domiciliul în Germania de câte ori îmi schimb adresa în Germania?

Răspuns: Nu.

  1. Copilul meu este născut în Germania şi are certificat de naştere internaţional. Pot solicita eliberarea unui paşaport pentru el?

Răspuns: Nu, trebuie să obţineti mai întâi un certificat de naştere românesc pentru a putea solicita un paşaport.

  1. Părinţii au cărţi de identitate valabile. Îi pot solicita copilului paşaport cu domiciliul în Germania?

Răspuns: Nu, minorul are domiciliul părinţilor. Astfel, cel puţin un părinte trebuie să aibă, la rândul său, domiciliul stabilit în Germania, pentru a putea solicita pentru minor un paşaport cu domiciliul în Germania.

  1. Este o diferenţă între domiciliu şi reşedinţă?

Răspuns: Da, legea română face această distincţie (OUG nr. 97 din 2005). Domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declară că are locuinţa principală. Reşedinţa este adresa la care persoana fizică declară că are locuinţa secundară, alta decât cea de domiciliu. Cetăţenii pot deţine, concomitent, doar un singur domiciliu şi o singură reşedinţă. Păstrarea cărţii de identitate româneşti înseamnă menţinerea domiciliului în România!

  1. Dacă renunţ acum la cartea de identitate şi solicit paşaport românesc cu domiciliu în Germania (străinătate), înseamnă că nu voi mai avea niciodată carte de identitate?

Răspuns: Nu, vă puteţi relua oricând domiciliul în România, obţinând astfel o nouă carte de identitate.

  1. Autorităţile germane nu mai eliberează adeverinţă de liberă circulaţie (Freizügigkeitsbescheinigung). Trebuie să mai prezint o dovadă a şederii?

Răspuns: Da, trebuie prezentat unul din celelalte documente doveditoare enumerate pe site, de exemplu "Anmeldung" sau "Meldebescheinigung".

  1. Se poate prelungi valabilitatea paşapoartelor?

Răspuns: Nu, la expirare se eliberează un nou paşaport.

  1. Există posibilitatea achitării unei taxe de urgenţă pentru obţinerea mai rapidă a paşaportului biometric? Dar a paşaportului temporar?

Răspuns: Nu, pentru paşapoartele electronice nu este posibil. Taxa de urgenţă se poate achita doar la serviciile judeţene de paşapoarte din România, pentru cererile depuse în ţară. În schimb, în străinătate există posibilitatea de a obţine - în regim de urgenţă (maxim 48 de ore) - un paşaport temporar, non-biometric, valabil un an.

 

Pentru orice alte informații privind serviciile consulare vă puteți adresa prin e-mail la adresa: contact@informatiiconsulare.ro (Vă rugăm să precizați, în solicitare, care este orașul /provincia /statul dumneavoastră de rezidență /domiciliu pentru a vă oferi informațiile consulare în funcție de zona geografică.)

În prim plan

MAE contribuie la informarea cetățenilor români din străinătate cu privire la alegerile prezidențiale 2019

18.09.2019

Din momentul intrării în vigoare a Legii 148/2019 prin care s-au stabilit modalitățile de exercitare a dreptului de vot în…

Important! Alegeri prezidențiale 2019 - Noi prevederi legale

13.09.2019

Vă informăm cu privire la adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 64/2019 privind modificarea și completarea Legii …

Alegeri prezidențiale 2019 - CUM VOTEZ LA SECȚIA DE VOTARE?

22.08.2019

IMPORTANT! Update 13.09.2019 - prelungirea termenului de înscriere până la 15 septembrie 2019! La alegerile…